Gică Popescu și-a ieșit din minți după ce LPF a amânat meciul Clinceni – Farul. „O mizerie pastorită! Nu se respectă regulamentul!”

Președintele clubului Farul Constanța, Gică Popescu, a spus, sâmbătă, că LPF nu respectă regulamentul după ce s-a decis amânarea meciului pe care constănțenii trebuiau să-l joace împotriva Academicii Clinceni, în etapa a 23-a din Liga 1.

Gică Popescu

Gică Popescu, reacție dură

Mediafax Foto / Alexandru Dobre via hepta

  • Clinceni – Farul, amânat
  • Reacția lui Gică Popescu

”Este o mizerie păstorită de Liga Profesionistă de Fotbal. Noi am informat Liga Profesionistă de Fotbal înainte de a face publice aceste zvonuri (n.r. despre cazurile de COVID-19 de la Clinceni, de acum două zile).

Gică Popescu și-a ieșit din minți după ce LPF a amânat meciul Clinceni – Farul.

Liga Profesionistă de Fotbal nu respectă regulamentul. A acceptat o listă a celor de la Clinceni fără să aibă în componență cei opt jucători formați la nivel național și patru din propria pepinieră. În plus, din câte știu eu, Cliceniul a întrerupt contractul cu patru jucători.

Toate aceste mizerii au fost aduse la cunoștință Ligi Profesioniste de Fotbal, care se pare că păstorește aceste mizerii. Dă-le meciul pierdut cu 0-3, nu e vina mea, a Farului, că tu ai doar șase jucători. E vina mea că nu ai putut să-ți faci lista?

De ce acceptă Liga ca o echipă să se înregistreze cu șase jucători pe lista A când ai posibilitatea să treci 25 de jucători? De ce păstoresc mizeriile asta cu bună știință. Eu am informat președintele Ligii în legătură cu această informație. Mi-a zis să așteptăm, să nu premedităm. Este exact ce am zis eu.

Nu știm ce vom face. Acum ne vom întâlni și noi să vedem ce decizii vom lua. Să ne anunți în dimineața meciului că nu se mai joacă meciul, mi se pare așa… . Le-am spus de acum două zile că o să fie infectați, că o să fie portarul infectat. Nu e vina mea că pun un singur portar pe listă, ci nu trei.

Când vezi astfel de mizerii îți trece pofta să mai investești în fotbal și să faci performanță. Vin amatorii de la Ligă și spun ‘meci amânat’!”, a spus Gică Popescu, potrivit sport.ro.

Academica Clinceni – Farul Constanța, amânat

Meciul dintre Academica Clinceni și Farul Constanța, din etapa a 23-a, a fost amânat. Ilfovenii aveau la dispoziție doar 11 jucători valizi, după plecările din ultimul timp, dar și după numărul mare de jucători depistați pozitiv la Covid-19. Duelul era programat inițial azi, de la ora 17.00.

Sursele AS.ro susțin că LPF a luat decizia ca meciul să se dispute pe 17 februarie, la ora 20.00, astfel că ilfovenii vor avea timp să scape de probleme și să se prezinte la duelul cu Gică Hagi.

Regulamentul susține ca o echipă să aibă cel puțin 13 jucători valizi și între ei să se afle și un portar. Academica Clinceni a ajuns în această situație după ce în ultima perioadă foarte mulți jucători au plecat din cauza problemelor financiare.