Reacţia lui Carlo Ancelotti, după ce Karim Benzema a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare: „Este un subiect care îl priveşte! L-am văzut calm!”

Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat că atacantul Karim Benzema este “calm”, după ce a fost condamnat, miercuri, la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare şi la o amendă de 75.000 de euro în cazul dosarului de şantajare a lui Mathieu Valbuena, informează AFP.

Reacţia lui Carlo Ancelotti după ruşinea istorică, Real Madrid - Sherrif 1-2

Carlo Ancelotti este antrenorul lui Karim Benzema de la Real Madrid

Profimediaimages

  • Karim Benzema a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare
  • Reacţia lui Carlo Ancelotti

Nu am vorbit despre asta, este calm, este un subiect care îl priveşte, pe care l-am discutat de mult timp”, a declarat tehnicianul italian, în conferinţa de presă, după victoria de la Tiraspol, scor 3-0, cu Şeriff, în urma căreia Real Madrid s-a calificat în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor.

Benzema este total concentrat pe munca lui, a facut-o foarte bine, l-am vazut foarte calm înainte de meci şi foarte bine in timpul partidei„, a adăugat Ancelotti despre atacantul francez, autorul celui de-al treilea gol al echipei sale în victoria cu Sheriff, scor 3-0.

Citește și:

Karim Benzema a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Atacantul francez al echipei Real Madrid, Karim Benzema, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 75.000 de euro, în dosarul de şantajare a fostului său coechipier Mathieu Valbuena.

Benzema a fost acuzat de complicitate la tentativă de şantaj. Jucătorul de la Real Madrid l-ar fi determinat pe fostul său coechipier din echipa Franţei să plătească persoanele care au ameninţat că vor dezvălui un videoclip intim în care apare.