(P) Ascultă sfaturile specialiștilor și evită principala cauză a incendiilor de locuințe din România!

Din păcate, în România, destui de mulți oameni încă greșesc atunci când vine vorba despre alegerea coșului de fum și importanța majoră care trebuie acordată calității sursei de evacuare. 

Nu de puține ori, clienții merg pe principiul de a cheltui sume considerabile de bani pe cel mai aspectuos șemineu sau pe cea mai buna soba pe lemne, omițând în schimb că, cea mai importantă componentă de siguranță a unui sistem termic neconvențional este până la urmă, coșul de fum!  

Cu cei 22 de ani de experiență în comercializarea și montajul profesional al unui întreg univers de soluții premium – șeminee, focare, sobe, șeminee electrice, decorative sau coșuri de fum, specialiștii sibieni de la PEFOC, ne vor ajuta cu câteva informații vitale de care trebuie să ținem cont, atunci când trebuie să alegem sistemul de evacuare potrivit pentru căminul nostru.

Începând de la autorități, experți în domeniu și până la atenționările din articolele fiecărui blog constructie casa, se știe că una dintre cele mai importante cauze ale producerii incendiilor de locuințe, se referă la calitatea precară și mentenanța necorespunzătoare a coșului de fum. Când încălzim cu lemne sau cu orice tip de combustibil fosil, siguranța unui cămin are strânsă legătură cu alegerea soluției optime de evacuare a fumului și a gazelor arse, indiferent de sursa de încălzire folosită. 

Proiectarea greșită a structurii de evacuare a gazelor arse, reprezintă în sine, una dintre cele mai frecvente situații care determină probleme. Indiferent dacă vorbim despre un coș montat la exterior sau la interior, contează foarte mult ca specialistul să identifice poziția optimă de amplasare în funcție de arhitectura spațiului în care urmează să funcționeze șemineul sau soba, cu respectarea unor criterii clare din punct de vedere al formei, lungimii hornului sau al secțiunii transversale.

Izolarea termică corespunzătoare

Izolarea optimă la nivelul hornului, contribuie decisiv la evitarea răcirii aerului în timpul procesului de evacuare. Astfel este asigurat un flux continuu pentru eliminarea gazelor rezultate din ardere. 

Importanța sursei de aer

Transferul masei de aer de la exterior, la interiorul focarului este iarăși esențială în procesul de ardere. Sursa de aer facilitează pătrunderea oxigenului în focar, ceea ce va asigura respectarea condiției necesare de  combustie, dar și menținerea constantă a tirajului în condiții de eficiență maximă.

Dimensionarea corectă a secțiunii transversale

Orice coș de fum trebuie să prezinte secțiunea transversală, proporțională cu dimensiunile focarului. Un diametru prea mic, ar putea bloca sau încetini ridicarea fumului, împiedicându-i astfel, evacuarea completă.

Adecvarea înălțimii hornului

Este absolut necesar ca înălțimea să fie corelată cu diametrul hornului. O secțiune transversală de mici dimensiuni, va fi potrivită unor coșuri de fum mai lungi, lungimea compensând diametrul redus,  însă niciodată, un coș de fum nu va avea mai puțin de 4 metri și nici nu se va înălța deasupra acoperișului cu mai puțin de 1 metru.

Alte lucruri la care trebuie să fim atenți 

Indiferent de materialele utilizate sau de locația în care sunt amplasate, hornurile trebuie construite cât mai drept posibil, fără devieri, curburi sau înclinații prea mari. Chiar dacă hornul nu se află pe aceeași axă cu focarul, în niciun caz nu se vor construi porțiuni orizontale. Înclinația va avea cel mult 45 de grade față de axa verticală, evitându-se astfel, turbulențele ce ar putea bloca evacuarea fumului în afară. 

Așadar, dacă ești hotărât să-ți achiziționezi un dispozitiv din renumita gamă de seminee baia mare sau sobe de calitate superioară, dar în același timp acorzi și o atenție semnificativă pentru construcția corectă a coșului de fum, Pefoc.ro reprezintă opțiunea perfectă! Soluțiile de încălzire premium, disponibile din stocul propriu de la Sibiu sau de la partenerii de încredere, răspândiți în toată țara, dar și profesionalismul asigurat de către meșteri iscusiți cu experiență dovedită de-a lungul a mii de proiecte termice livrate cu succes, oferă clienților acea liniște confortabilă de a putea dormi în siguranță deplină.