”Problema lui e aici, la cap!” Ce crede Vasile Maftei despre plecarea lui Alibec în Turcia. Cum l-a impresionat atacantul pe fostul secund al Astrei

  • Denis Alibec s-a transferat în Turcia, la Kayserispor
  • Atacantul a avut o ofertă și din Arabia Saudită

”Telenovela” Alibec s-a întins pe întreaga perioadă de mercato, dar atacantul giurgiuvenilor a plecat în cele din urmă la Kayserispor în Turcia, chiar dacă a avut o ofertă și din Arabia Saudită, unde ar fi primit mai mulți bani.

Vasile Maftei: ” E ultimul tren pentru Denis”

”Important e că acum s-a liniștit. Cred că echipele sunt puțin mai agresive acolo în Turcia. Eu cred că el are calitatea să joace în orice campionat. Problema lui e aici, la cap.

Din punctul meu de vedere, pentru Denis e ultimul tren. Deja are o vârstă, toată lumea e cu ochii pe el, știe ce fel de fotbalist e, că e răsfățat.

Eu nu am avut nicio problemă cu el. Mie îmi place să fiu apropiat de jucători. De fiecare dată l-am ajutat cu orice sfat, cu orice problemă extra-sportivă. Se mai băga și la un tenis, l-am înscris la niște competiții, a mai jucat. Mai are timp” (n.r. să ajungă la nivelul lui Vasile Maftei), a spus râzând fostul căpitan al Rapidului.

Maftei a lăudat inteligența fotbalistică a lui Alibec și a explicat că atacantul ar avea de lucrat mai mult pe partea mentală a lucrurilor.

”El trebuie să fie liniștit și să fie concentrat la ceea ce are de făcut. E un dezavantaj acum, că nu s-a dus la Gaziantep, pentru că Șumudică e antrenorul care a știut să scoată ce-i mai bun din el. Dar cred că nici în partea cealaltă nu are de ce să nu reușească. El e foarte inteligent, să știți”, a explicat Vasile Maftei.

Denis Alibec, lăudat pentru evoluțiile la echipa națională

Cunoscut drept un fotbalist capricios, Denis Alibec a fost lăudat pentru efortul și determinarea pe care le-a arătat în meciurile României cu Irlanda de Nord și Austria.

Vasile Maftei a declarat că un comportament similar la echipa de club ar fi putut fi cheia către un succes încă și mai mare pentru Alibec.

”Noi ne mirăm acum, dar e atitudinea corectă. Dacă el era așa la fiecare meci, ajungea într-un campionat mult mai puternic și ajungea să câștige mult mai mulți bani.

El trebuie să se gândească că asta e atitudinea corectă și la echipa de club, nu numai la echipa națională. Dacă ar fi așa la fiecare meci, ar fi un jucător de top”, a declarat Maftei pentru ProSport.

În articolul :